eu4cons-logo

Evenimente

27 noiembrie 2020

  • Atelier de Lucru ”SIGURANȚA PRODUSELOR ȘI PROTECȚIA CONSUMATORILOR”

    În fiecare an în cadrul proiectului “Catedra Jean Monnet în politicile UE pentru protecția intereselor economice ale consumatorilor” (EU4CONS) sunt organizate o serie de ateliere pe teme specifice ale UE în domeniile intereselor economice ale consumatorilor. Schimbările formelor de afaceri și ale comportamentului consumatorilor au…

  • 27.11.2020

  • Platforma ZOOM

Descriere eveniment

În fiecare an în cadrul proiectului “Catedra Jean Monnet în politicile UE pentru protecția intereselor economice ale consumatorilor” (EU4CONS) sunt organizate o serie de ateliere pe teme specifice ale UE în domeniile intereselor economice ale consumatorilor. Schimbările formelor de afaceri și ale comportamentului consumatorilor au loc în ritm progresiv în Europa, căci piețele se schimbă, fiind determinate de evoluțiile tehnologice și de companiile digitale noi, care nu sunt neapărat localizate în Europa. Consumatorii, ca părți vulnerabile a raporturilor contractuale cu agenții economici îmbrățișează în mare parte noile evoluții în sfera turismului.

La data de 27 noiembrie 2020, în cadrul proiectul EU4CONS s-a organizat  sesiunea Atelierelor de Lucru referitor la subiectul ” SIGURANȚA PRODUSELOR ȘI PROTECȚIA CONSUMATORILOR”. Acest atelier a fost organizat în parteneriat cu Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței și a identificat modalitățile prin care politicile și programele naționale pot fi schimbate sau concepute pentru a asigura o abordare bazată pe drepturi la realizarea progresivă a dreptului cu privire la produsele sigure.

Obiectivul principal al Atelierului lucru a fost de a promova integrarea economică a Republicii Moldova în spațiul UE în cadrul Acordului de Asociere, prin crearea unei baze de competențe academice și profesionale la nivel înalt privind studiile economice europene și protecția consumatorilor în Moldova.

Atelierului de lucru planificat pentru data de 27.11.20 a cuprins următoarele subiecte de reper:

  • Siguranța produselor în politica Uniunii Europene pentru protecția consumatorilor
  • Cadrul legal de reglementare privind siguranța produselor în Moldova
  • Protecţia vieţii, sănătăţii, eredităţii şi securităţii consumatorului
  • Răspunderea pentru produse defectuoase
  • Practica judiciară europeană referitor la răspunderea pentru produsele defectuoase oferite consumatorilor.

Impactul evenimentului:

  • a stabili o bună comunicare între funcționarii publici din cadrul autorităților ce au același scop – protecția intereselor consumatorilor;
  • a identifica o schemă de parteneriat permanent între mediul de afaceri și organele de control ce va constitui o platformă de cooperare pentru aplicarea legislației;
  • a atrage mai mulți experți, inclusiv mediul academic în domeniul protecției consumatorilor a împărtăși experiențe comune, ce vor dezvolta și vor crea concepte avansate noi în domeniul securității alimentelor;
  • a asigura cooperarea regională și internațională pentru prevenirea si controlul minuțios în ceea ce privește siguranța produselor expuse pe piața Republicii Moldova prin identificarea unor măsuri de protecție în cazul încălcării transfrontaliere a legislației privind protecția consumatorilor.

Atelierul de lucru “SIGURANȚA PRODUSELOR ȘI PROTECȚIA CONSUMATORILOR” s-a desfășurat cu succes  prin intermediul platformei ZOOM, fapt care nu l-a făcut mai puțin util și interactiv, fiind prezenți la sesiune peste 90 participanți, ajungând pâna la plafonul maxim de acces pe zoom, și anume de 100 de participanți.

Evenimentul a reușit cu succes sa stabiliească o comunicare interactivă între organele de control, judecători, mediul academic, cercetători, studenți și societatea civilă.

La finalul evenimentului participanții activi au primit certificate de participare pentru prezenta online la evenimentul din 27 noiembrie 2020.