eu4cons-logo

UE și consumatorii – curs pentru funcționari publici

Responsabili:

Dr.hab., conferențiar  universitar, Profesor Jean Monnet, Olesea PLOTNIC

Dr., conferențiar  universitar, Profesor Jean Monnet, Rodica CRUDU

Descriere: Acest curs este o novație pentru practicieni și este  predat în cadrul unor sesiuni de instruiri organizate în cadrul proiectului EU4CONS. Sesiunile de instruire privind legislația UE privind protecția consumatorilor  se vor baza pe un plan de studiu și se vor referi la funcționarii publici din cadrul a trei instituții publice din Moldova care supraveghează drepturile consumatorilor în diferite domenii (produse, servicii, turism și produse alimentare), în special vor cuprinde specialiștii din cadrul Agenției pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței (APCSP), Agenția pentru Securitate Alimentară și Agenția de Stat pentru Servicii Turistice (ANSA), funcțiile fiind absorbite de APCSP.Cursul explică specificul politicii UE în domeniul drepturilor economice a consumatorilor, al instrumentelor sale operaționale și al interacțiunii dintre legislația națională privind drepturile consumatorilor și legislația europeană. Ciclul de instruiri se finalizează cu generalizarea informației și eliberarea certificatelor de pariticipare.

Scopul acestui curs este de a oferi cadrelor universitare și funcționarilor publici o cunoaștere detaliată a principalelor instituții, mecanisme și instrumente juridice cheie pentru protejarea intereselor economice ale consumatorilor din Moldova și Uniunea Europeană.

Obiective:

  • dobîndirea competențelor de  analiză procesele juridice ale Uniunii Europene și
  • de a înțelege modalitățile de implementare și interpretare a actelor juridice Europene în domeniul protecției intereselor economice ale consumatorilor.
  • crearea şi perfecţionarea continuă a funcționarilor publici în domeniul UE și protecția consumatorilor;
  • promovarea dialogului dintre mediul academic și funcționarii publici, în vederea consolidării guvernanței politicilor UE în domeniul protecției consumatorilor.

Counter

  • 4043Total vizitatori:
  • 5astăzi:
  • 11ieri:
  • 0online: