eu4cons-logo

Protecția Consumatorului în UE

Responsabilă:

Dr.hab., conferențiar universitar, Profesor Jean Monnet, Olesea PLOTNIC

Descriere: Modulul Protecția consumatorilor în UE este o disciplină opțională pentru studenții înscriși la Licență, anul 2, semestrul II. Schimbările social-economice, deschiderea pieţei bunurilor şi serviciilor, libera circulaţie a mărfurilor au condus la stabilirea unor relaţii noi privind oferirea produselor şi serviciilor consumatorilor, fapt ce se răsfrânge asupra securităţii vieţii şi sănătăţii lor. În ultimii ani au avut loc noi schimbări şi au apărut noi factori care au influenţat contactul consumatorilor din ţară cu piaţa.

Protecţia consumatorilor în UE, fiind o componentă de bază a programelor europene de protecţie socială a cetăţenilor, este destinată pentru a asigura şi a ameliora în continuu respectarea drepturilor şi intereselor acestora. Consumatorul, în calitatea sa de purtător al cererii de mărfuri şi servicii, joacă un rol important în mecanismul de piaţă, constituind, în acelaşi timp, elementul de referinţă al tuturor acţiunilor întreprinse de producători şi comercianţi.

O piață unică care servește bine consumatorilor este, prin urmare, un element important pentru stimularea creșterii economice a Europei, fapt ce determină necesitatea acestui curs pentru instruirea studenților la nivel de Licenţă în acest domeniu.

Scopul modulului: promovarea drepturilor europene ale consumatorilor și diseminarea priorităților Comisiei Europene în domeniul protecției consumatorilor, şi anume privind elaborarea normelor pentru protejarea siguranței și a drepturilor consumatorilor, inclusiv în domenii foarte dinamice precum comerțul online, aprovizionarea cu energie și serviciile financiare.

Obiective:

  • identificarea cadrului instituțional al UE și a principalelor politici ale UE în domenii legate de protecția consumatorilor;
  • înțelegerea politicilor și programelor comune ale UE sau a inițiativelor lansate în cadrul acestor politici pentru atingerea obiectivelor stabilite de Strategia Europeană de Dezvoltare „Europa 2020”;
  • identificarea Centrelor europene ale consumatorilor, care oferă ajutor în soluționarea litigiilor transfrontaliere.

Counter

  • 4043Total vizitatori:
  • 5astăzi:
  • 11ieri:
  • 0online: