eu4cons-logo

Teaching

image

Școala de instruire cu privire la antreprenoriatul social pentru Tinerii NEET (GoYouth+)

Prin intermediul școlii de instruire, proiectul GoYouth+ și formatorii își propun să transmită participanților/telor cunoștințe și abilități profesionale cu privire la antreprenoriatul social, implicare civică și dezvoltare profesională.

image

UE ȘI CONSUMATORII „PROTECȚIA INTERESELOR ECONOMICE ALE CONSUMATORILOR” – CURS INTENSIV PENTRU FUNCȚIONARII PUBLICI DIN CADRUL AGENȚIEI PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR ȘI SUPRAVEGHERII PIEȚEI / Ciclul III final din anul 2021

În cadrul proiectului Catedra Jean Monnet în politicile UE privind protecția intereselor economice ale consumatorilor (EU4CONS) a fost lansat ciclul III a anului 2021 de instruire intensivă a funcționarilor publici în domeniul legislației UE privind protecția consumatorilor, care este și unul fin...

image

UE ȘI CONSUMATORII „CARACTERISTICELE CONTRACTULUI DE CONSUM ÎN LUMINA MODERNIZĂRII CODULUI CIVIL” – CURS INTENSIV PENTRU FUNCȚIONARII PUBLICI DIN CADRUL AGENȚIEI PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR ȘI SUPRAVEGHERII PIEȚEI / Ciclul III final din anul 2021

În cadrul proiectului Catedra Jean Monnet în politicile UE privind protecția intereselor economice ale consumatorilor (EU4CONS) a fost lansat ciclul III a anului 2021 de instruire intensivă a funcționarilor publici în domeniul legislației UE privind protecția consumatorilor, care este și unul fin...

image

UE ȘI CONSUMATORII „ROLUL INSTITUȚIILOR EUROPENE ÎN DOMENIUL PROTECȚIEI CONSUMATORILOR” – CURS INTENSIV PENTRU FUNCȚIONARII PUBLICII DIN CADRUL AGENȚIEI PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR ȘI SUPRAVEGHERII PIEȚEI / Ciclul III final din anul 2021

În cadrul proiectului Catedra Jean Monnet în politicile UE privind protecția intereselor economice ale consumatorilor (EU4CONS) a fost lansat ciclul III a anului 2021 de instruire intensivă a funcționarilor publici în domeniul legislației UE privind protecția consumatorilor, care este și unul fin...

image

UE ȘI CONSUMATORII „CADRUL UE PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR” – CURS INTENSIV PENTRU FUNCȚIONARII PUBLICI DIN CADRUL AGENȚIEI PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR ȘI SUPRAVEGHERII PIEȚEI / Ciclul III final din anul 2021

În cadrul proiectului Catedra Jean Monnet în politicile UE privind protecția intereselor economice ale consumatorilor (EU4CONS) a fost lansat ciclul III a anului 2021 de instruire intensivă a funcționarilor publici în domeniul legislației UE privind protecția consumatorilor, care este și unul fin...

image

UE ȘI CONSUMATORII „CADRUL UE PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR” – CURS INTENSIV PENTRU JUDECĂTORII DIN CADRUL CURȚII DE APEL CHIȘINĂU / Ciclul III din anul 2021

La data de 11.06.2021 a avut următoarea sesiune din cel al III-lea ciclu de instruiri din cadrul cursului intensiv de pregătire al judecătorilor în domeniul legislației UE privind protecția consumatorilor ca o formare continuă pentru judecătorii din cadrul Curții de Apel Chișinău. Ține...

image

UE ȘI CONSUMATORII „CADRUL UE PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR ȘI NEDESCRIMINAREA ACESTORA CA PĂRȚI VULNERABILE” – CURS INTENSIV PENTRU JUDECĂTORII DIN CADRUL CURȚII DE APEL CHIȘINĂU / Ciclul III din anul 2021

La data de 04.06.2021 a fost lansat cel de-al III ciclu al cursului de instruire intensivă cu tematica „UE ȘI CONSUMATORII”, acesta fiind destinat judecătorilor din cadrul Curții de Apel Chișinău, ca o continuitate de instruire intensivă a judecătorilor din cadrul instanței de fond realizate...

image

UE ȘI CONSUMATORII – CURS INTENSIV PENTRU JUDECĂTORI

La data de 05.03.2021 a avut loc cea de-a doua sesiune din cel al III lea ciclu de instruiri din cadrul cursului intensiv de pregătire a judecătorilor în domeniul legislației UE privind protecția consumatorilor ca o formare continuă pentru judecătorii din instanțele de fond. Ținem să atragem aten...